De povesti cu ...Dunarea

  Nu imi mai amintesc de cate ori am trecut Dunarea cand eram mica sau de cate ori am vazut-o, insa anul trecut ne-am intalnit adesea.
  Pe la sfarsitul lui iunie, am plecat din Craiova spre Drobeta Turnu Severin. Era sambata si nu trebuia sa ajungem neaparat in aceeasi zi in Sibiu. Fara planuri prea multe, fara cazare...

  Prima intalnire cu Dunarea a fost speciala. De pe dealul care cobora spre orasul Drobeta Turnu Severin am zarit-o imediat. Si pana am ajuns sa o vad indeaproape tot intrebam : "Mai avem mult?". Mai departe am mers pe Portile de Fier spre Orsova. Si atat de mult mi-a placut si Orsova incat nu as mai fi plecat de acolo. Tot aici am gasit si niste scari pe care am coborat si am bagat mainile in apa. Ce bucuroasa eram!

  Am continuat spre Cazanele Dunarii. Si spre chipul lui Decebal sapat in stanca care-i vegheaza cursul. Ne-am oprit la Steaua Dunarii, o pensiune care chiar daca nu mai avea locuri de cazare libere ne-a oferit o ciorba de peste. Am mai mers putin pe clisura si ne-am intors spre a ramane peste noapte la Baile Herculane.

  In august am plecat spre mare. Am pornit din Sibiu spre Brasov, continuand apoi spre Buzau am ajuns la Braila. Ne-am plimbat pe faleza Dunarii  iar seara tarziu ne-am grabit sa trecem spre judetul Tulcea cu bacul.

  A doua zi ne-am revazut la apus in Tulcea. Tare mult mi-a placut si Tulcea...
  Am mers mai departe spre Bulgaria. La intoarcere am profitat de o plimbare in orasul Silistra pe malul bulgaresc al Dunarii:

   In luna octombrie am mers 4 zile la Budapesta. Dunarea era atractia orasului:

 

A patra zi am fugit la Bratislava. Si am bifat o a doua capitala strabatuta de Dunare:

 

Ultima zi a anului si ultimele minute din 2011 ne-au prins tot in compania Dunarii. Tot la Budapesta:

Abia astept sa ne revedem, Dunare!