Viata la tara

      Desi nu locuiesc la tara din cand in cand ma bucur de viata la tara. Ce-i drept tot mai rar in ultimul timp, mai cu seama si de cand m-am mutat in Cluj avand in vedere ca eu am copilarit si am locuit pana la 19 ani in Oltenia iar acum ma despart peste 300 de kilometri de meleagurile natale.

     Cand eram mica nu era cea mai fericita cand mergeam la tara datorita faptului ca mergeam aproape in fiecare weekend. Eram invidioasa pe fetele de la bloc care aveau bunicii departe si nu plecau nicaieri sambata si duminica. Mi-as fi dorit sa ma bucur si eu alaturi de ele de cat mai mult timp petrecut impreuna cu toate ca am fost crescuta de o bunica destul de moderna care ma astepta tot timpul cu lapte covasit, portocale si bomboane de ciocolata. Si care croseta pentru toate nepoatele ciorapi colorati alaturi de motanul care torcea langa soba... Acum nu mi-a ramas decat sa imi amintesc cu drag de mamaia mea care era iubita de toti copii de pe strada, care imi facea cele mai bune prajituri, care m-a luat cu ea la bai la Vatra Dornei cand nu aveam nici 7 ani si de numeroasele vizite pe care le faceam la Sibiu impreuna cu ea la matusa mea, fata ei. Sau de bucuria de prin 2000 cu care eu imi asteptam topaind intr-un picior verisoarele la gara, venind in vacanta la Dragasani si ea nepoatele. Si de toate tricourile manjite cu dude din dudul negru ca indigoul din fundul curtii....

     De prin 2004 de cand mamaia mea perfecta si-a luat ramas bun de la noi, am fost nevoita sa ma apropii de cealalta mamaie. Si mi-a fost destul de greu la inceput mai ales ca ea il crescuse mai mult pe fratele meu si aveam impresia ca tine mai mult la el...In timp am trecut peste toate astea si acum imi aduc aminte ca de fiecare data cand plecam la Craiova la facultate se trezea luni dimineata si pe langa banii pe care mi oferea in weekend sa am de cheltuiala, imi mai dadea si cate 5 lei sa pot sa imi platesc taxiul de la gara pana la caminul unde stateam.Asta de fiecare data. Din 2009 am pierdut-o si pe ea, iar acum cand locuiesc la bloc si nu am nici o alternativa de a merge la curte, ma bucur nespus de mult cand ajung la parintii mei care s-au mutat in casa bunicii mele.

    Weekendul trecut am mers mai mult cu treaba acasa fiind un weekend planuit cu aproape o luna inainte. Bineinteles ca atunci cand ai parte de un drum lung exista si posibilitatea unor peripetii , cum am iesit din Cluj catre Oradea am trecut pe la Rompetrol sa ne platim cardul de benzina insa acolo ne-au spus ca nu putem face asta la benzinaria lor . Asa ca am fost nevoiti sa ne intoarcem in Cluj si sa plecam pe Turda:). In Cluj soare cu nori dar cand am trecut in judetul Alba dupa noi potopul...Nu se vedea nici un varf de ac de cer senin si ploua cu galeata. Matusa de la Sibiu ne spunea ca acolo tocmai se opries ploaia, mami imi zicea ca la ei e soare cum n-a fost niciodata anul asta. Verisoara mea care venea de la Cluj la Sibiu cu noi s-a hotarat si ea pe loc sa mearga la tara precum si matusa mea, care a mers cu noi de la Sibiu si ea.

 

   Cum a fost weekendul care a urmat? In primul rand imediat ce am trecut muntii toti norii s-au imprastiat si am avut parte de cea mai insorita zi din anul asta. Apoi ne-am oprit la Ramnicu Valcea si am mers la Cofetaria Boromir, cofetarie pe care nu o ratam niciodata cand trecem prin acest oras, eu pentru pricomigdale si prajituri, Octavian pentru placinte. Apoi am fost in piata si am cumparat un promisor (un cais) cadou pentru tatal meu in avans de Florii (cu toate ca nu il cheama Florin toata lumea in cunoaste sub acest nume si el isi serbeaza si asteapta telefoane cu urari in fiecare am). Intr-un final am ajuns si acasa unde ne-am bucurat de un weekend insorit in care ne-am scos de la naftalina paletele de badminton, rachetele de tenis si mingea de volei.

 

    Si pe langa toate acestea ne-am bucurat si de mancare de primavara cu ciorba de urzici (preferata mea pe care doar acasa ajung sao mai mananc) si salata verde cu ridichii alaturi de un pahar de vin de Dragasani. Si alaturi de verisoara mea, mama si matusa  ne-am uitat la sute de poze de la nuntile mamelor noastre  si din copilaria lor mai ales ca verisoara mea nu vazuse niciodata pozele iar mamele noastre nici ele nu isi mai aduceau aminte de cand nu le-au mai vazut!