sâmbătă, 28 septembrie 2013

Pensiunea Alexia Rasnov


Imi doream de mult timp sa vizitez Rasnovul, sa urc la cetatea pe care o tot zaream din masina de fiecare data cand treceam pe acolo. Si astrele s-au aliniat si la inceput de august am ajuns 2 zile la Rasnov.  Cazarea aleasa a fost Pensiune Alexia din Rasnov.

  


 Pensiunea Alexia este situate pe drumul care face legatura dintre Rasnov si Zarnesti la iesire din Rasnov.  Am gasit-o destul de usor chiar si fara Gps. Insa cand am ajuns acolo am avut parte de un mic soc.  Incercam sa gasim pe cineva cu care sa vorbim si intram in barul pensiunii. De aici ne apare o doamna la vreo 40-45 de ani imbracata cu o fusta mini-mini si cu pantofi cu toc albi  care ne ia in primire. Pur si simplu in momentul ala nu stiam daca mai vreau sa raman acolo sau sa plec pe loc. Incercam sa vorbim si auzim replici de genul "Pensiunea se inchide la 10 seara cu cheia - (o sa fiti in siguranta), nu aveti voie sa mancati in camera decat in sala de mese (ok - dar eu am 2 nectarine in rucsac), va arat camerele si trebuie sa imi achitati acum cazarea (nu, nu plecam fara sa platim). Si ne facusem rezervare pentru doua nopti dar nu stiam cum sa ii fac semn lui  Octavian sa plecam de acolo, chit ca ne intoarcem acasa la Cluj. Mergem sus in camera ( camerele arata chiar ok) si ii spunem ca mergem sa scoatem bani sa ii achitam. Intre timp ii soptisem lui Octavian ca o noapte eu raman acolo dar a doua in nici un caz si el incepe sa ii spuna asta. Ne lasa si urmeaza sa ne intoarcem sa achitam prima seara. Insa nu trec 15 minute si ne suna sa confirmam daca ramanem si a doua seara ca tocmai a primit un telefon  din partea cuiva interesat de cazare.
Ne hotaram imediat sa ramanem doua nopti, doar nu am venit sa stam numai in pensiune, ne intoarcem si achitam cele doua nopti. A doua zi cunoastem proprietara care ni se pare un om cumsecade . Insa nu stiu cat de mult imi doresc sa o mai vad pe doamna din ziua precedenta.  Astazi e libera insa duminica cand plecam tot ea va fi .
  Asa ca in ziua in care am plecat ne-am intalnit din nou. Si tot in fusta mini si a si urcat sa verifice camera  la plecare.  Proprietara ne-a zis ca e un om de incredere insa noi am ramas tot cu parerea noastra. Si in prima zi cand am intrebat-o daca pensiunea dispune de un fier de calcat mi-a spus ca ea atunci cand pleaca in concediu pleaca cu fierul de calcat in bagaj. Oare chiar i-ar strica pensiunii un fier de calcat si daca nu ar avea solicitari?
  Per total pensiunea e ok si o recomand. Desi veti gasi ca pana la cetatea Rasnov veti face doar 5 minute eu as adauga ca 5 minute cu masina. Pe jos zic eu ca s-ar face cam 30 de minute. Pentru o noapte de cazare noi am platit 60 ron/noapte/camera insa probabil pretul destul de mic se justifica datorita faptului ca pensiunea nu este situata in centrul orasului ci pe drumul spre Zarnesti. Camerele sunt mari si foarte curate, sunt convinsa ca va veti simti bine acolo.
  Ca atractii turistice aveti Cetatea Rasnovului care mie mi-a placut foarte mult, Rezervatia de ursi Zarnesti insa aveti grija ca aici se fac intrari in rezervatie doar la orele 9, 10 si 11 si se spune ca la prima ora puteti prinde cea mai mare parte a ursilor sa ii puteti vedea deoarece apoi se refugiaza in padure, Cheile Rasnoavei, Poiana Brasov situata la 9 kilometri de Rasnov, Bran la 7 kilometri sau de ce nu Brasovul. Pentru rezervatia de ursi Zarnesti drumul pana acolo urca pe un deal si e destul de accidentat astfel incat daca va hotarati sa mergeti acolo va trebui sa planificati astfel incat sa calculati si drumul pana acolo, iar biletul de intrare costa 20 de lei de persoana (poate parea destul de mare dar rezervatia se intretine doar din acesti bani) . Noi am intrat la ora 10 si nu pot sa zic ca am avut norocul sa vedem foarte multi ursi (aproximativ 10).


  Cat daca vreti sa luati masa in oras, recomand cu drag Pensiunea Rosenau unde veti avea parte de o mancare delicioasa la preturi bune.